Inca de la inceputul infiintarii MobilaYnS, echipa noastra a pus un accent aparte pe proiectarea 3D a mobilierului solicitat de clienti. Persoanele non-tehnice pot avea impresia ca proiectarea virtuala este „floare la ureche”, insa toate etapele necesare in vederea realizarii unui proiect si calcularii unui deviz implica o munca de cateva ore bune.
Proiectarea 3D implica mai multe etape:
1. Deplasarea in teren pentru masuratori. Deplasarea e necesara de cele mai multe ori, rareori fiind suficiente schitele incaperii. Atunci cand vrei sa creezi un mobilier care sa se plieze perfect pe spatiul clientului, este limpede ca fiecare centimetru conteaza, fiecare teava care nu apare in schita, fiecare priza amplasata intr-un anumit loc. Spre exemplu, avem nevoie de dimensiuni foarte corecte pentru corpurile care sunt construite pentru aparatele electrocasnice incorporabile, acestea avand dimensiuni si specificatii clare care trebuie respectate.
Un proiectant trebuie sa stie toate detaliile spatiului inainte de a incepe efectiv proiecarea mobilierului. In caz contrar, pot aparea erori care de cele mai multe ori cresc pretul in timpul procesului de executie, lucru pe care, in mod evident, nu il doreste nimeni.
2. Discutia cu clientul pentru a vedea ce anume isi doreste acesta. Pentru ca oferim si consultanta, ne ghidam clientii astfel incat sa faca cele mai bune alegeri atat in ceea ce priveste design-ul, compartimentarile sau amplasamentul, cat si in ceea ce priveste materialele si accesoriile cele mai potrivite.
In general, exista cel putin 2 intalniri cu potentialii clienti: o discutie preliminara in care stabilim detaliile proiectului si o intalnire pentru prezentarea proiectului 3D al mobilierului dorit.
3. Brainstorming in echipa de proiectare. In momentul in care incepem efectiv sa proiectam 3D mobila dorita de client, incercam sa culegem cele mai bune solutii si idei de la intreaga echipa de proiectare Mobiera. Un brainstorming scurt ne-a ajutat de multe ori sa venim cu idei mai bune in vederea solutionarii cerintelor cele mai provocatoare ale clientilor nostri.
4. Proiectarea virtuala efectiva. Utilizand programe specializate de proiectare tridimensionala a mobilierului, schitele de pe hartie incep sa prinda acum culoare si forma. Rezultatul acestei etape va fi o serie de imagini detaliate ce vor fi prezentate clientilor si le vor permite acestora sa vizualizeze cum va arata mobilierul dorit de ei. In 99% din cazuri clientii isi dau seama ca ar mai dori sa modifice ceva: culoarea mobilierului, dimensiunea unui corp, amplasarea, etc. Astfel incat, proiectantul Mobiera se va reintoarce asupra proiectului si va realiza modificarile solicitate, generand apoi o alta serie de imagini.
In acest mod garantam clientilor nostri ca mobilierul propus este unul viabil pentru spatiul pus la dispozitie, iar proiectare 3D la scara reala ne ajuta sa fim siguri ca tot ceea ce propunem se poate folosi in spatiul ce urmeaza a fi mobilat. Nu in ultimul rand, clientul are garantia ca ceea ce am creat in spatiul virtual se va regasi si in locuita sa, deoarece imaginile vor fi anexate si in contractul de furnizare.
5. Calcularea devizului. Contrar asteptarilor multor clienti, un proiect virtual nu este suficient pentru a calcula un deviz exact de pret. Folosindu-ne de proiect, ultimul pas va fi calcularea devizului. Pentru aceasta vom utiliza un software de optimizare, care va stabili care este consumul exact (nu estimat) de materiale. Sunt necesari toti acesti pasi deoarece pe piata exista o varietate foarte mare de materiale si accesorii, cu preturi foarte diferite. Din aceasta cauza pot sa apara si discrepante foarte mari de preturi pe acelasi proiect de amenajare – sau mai bine zis aparent pe acelasi proiect – daca clientul nu stie sa ceara clar fiecare material si accesoriu dorit tuturor firmelor de profil.